Please disable your adblock and script blockers to view this page

duminică, 8 ianuarie 2017

Dacia Logan o soluţie nesigură când vine vorba de siguranţa ta şi a altora

Dacia Logan rămâne una dintre soluţii pentru persoanele care nu beneficiază de foarte mulţi bani pentru achiziţia unei maşini din gama premium.
Dacia a evoluat destul de mult în ultima decadă fie că vorbim de modelele nou apărute începând 2004, şi anume Dacia Logan, precum şi a facelift-urilor, aşijderea şi creşterea confortului la interior oferindu-ne o experienţă plăcută. Începând cu anul 2012 când a fost lansat noul Logan 2, putem spune că într-adevăr arată ca o maşină occidentală, ca un sedan de clasă subcompactă.
Dar totuşi ce nu a înţeles Dacia până acum din toate criticile care i-ai fost aduse companiei din Mioveni?

Din păcate, Dacia nu a înţeles că siguranţa rămâne o prioritate fundamentală când vorbim de un autoturism fie el premium sau  low cost. Siguranţa este unul dintre pilonii importanţi al unui autovehicul. În mod cert, un potenţial client doreşte o maşină la un preţ accesibil  în detrimentul siguranţei. Dar, dacă stăm să reflectăm asupra preţului, un autoturism ieftin, nu va putea egala alte maşini din gama premium. Aşa cum ne-a obişnuit. Dacia are plastic la interior, dar este ok pentru clientul obişnuit care nu are pretenţii, atâta timp cât Dacia este un autoturism  fiabil din toate punctele de vedere.

Doar 3 stele conform testelor de la Euroncap. O dezamăgire pentru mulţi români fani ai mărcii Dacia.
Modul de interpretare a testelor a devenit mult mai dur în prezent pentru EuroNCAP. În trecut majoritatea maşinilor primeau 4,5 stele, ulterior constatându-se că realizarea testelor de impact frontal şi lateral precum şi interpretarea rezultatelor trebuie să fie diferită faţă de cum EuroNCAP ne obişnuia. EuroNCAP pune accent din ce în ce mai mult pe corectitudinea acestor teste de impact pentru a scoate în evidenţă faptul că producătorii de autoturisme ar trebui să înţeleagă şi să înveţe că siguranţa este esenţială în construcţia unei maşini.
Pentru a detalia, Organizaţia independentă EuroNCAP afirma faptul că la testele lor de impact frontal Dacia Logan a obţinut doar 3 stele întrucât compartimentul pasagerilor de la bord a suferit mari deformări, cu precădere partea din faţă. În interior, şoferul a fost rănit grav în zona pieptului şi a suferit fracturi la picioare.
Şi totuşi, de ce Dacia continuă să nu îmbunătăţească maşină pentru a fi mult mai safe. Care sunt adevăratele motive?
Ştim cu toţii politica Dacia de a economisi fiecare bănuţ pentru a scoate cât de cât un preţ ok, însă compania putea şi încă poate să face rabat la unele chestii pentru a le oferi viitorilor clienţi o experienţă optimă. Chiar dacă Dacia este o maşină foarte apreciată în vestul Europei, în România maşina este cumpărată ca o alternativă mult mai ieftină la competitorii săi direcţi. Se mizează pe faptul că piesele auto marca Dacia se găsesc pretutindeni fără a se face o comandă prealabilă ca la maşinile străine. Acest lucru este îmbucurător pentru posesorii Dacia.

Bineînţeles, că o altă chestiune destul de importantă este aceea că tu trebuie să vezi ce aşteptări ai atunci când vrei să cumperi o maşină fie ea nouă sau second hand.

Avantaje Dacia Logan

Este o maşină bună pentru segmentul de preţ în care se încadrează
Arată bine, are un aer de maşină germană,
Are un portbagaj super spaţios.
Este confortabilă
Are o ţinută de drum impecabilă

Dezavantaje

Într-adevăr este capabilă să te ducă din punctul A în punctul B, dar este o maşină nesigură obţinând doar 3 stele la EuroNCAP după cum vă vorbeam ce o face o mașină nesigură.
Tabla este foarte subţire şi se zgârie foarte uşor
Materiale sunt cam îndoielnice la interior, plasticul este pretitutindeni (dar este un lucru normal întrucât vorbim de o maşină ieftină).

Aşadar, vă sfătuiesc să fiţi siguri înainte de achiziţionarea unei maşini. Gândiţi-vă că viaţa dvs. este în joc. Voi alegeţi dacă consideraţi alte briz briz-uri mult mai importante la o maşină decât siguranţa.
 De aceea vă sfătuiesc cu căldură să urmăriţi testele de impact furnizate de cei de la EuroNCAP, să fiţi la curent cu noutăţile şi să citiţi review-uri.
Vă aştept pe rubrica de comentarii,

1 comentarii:

  1. Da, este adevarat. Dacia a facut prorese majore de-a lungul vremii, dar a ignorat siguramta lasand-o pe plan secundar, si asta reprezinta o mare problema pentru sofer si pasageri. Sper ca reprezentantii Dacia vor vedea lucrurile acestea indreptandu-le.

    RăspundețiȘtergere